Cum am intalnit-o pe cea mai afurisita maicuta din Maramures, in cea mai calda zi de iunie

La inceputul traseului spre Satra Pintii (sau muntele Satra)
La inceputul traseului spre Satra Pintii (sau muntele Satra)

Daca va amintiti, la finalul lunii iunie va povesteam de cateva din peripetiile noastre pe unul din traseele de ciclism din Maramures – luati de cititi aici ce legatura are muntele Satra cu haiducul nostru 🙂 Noi am ales sa ii spunem pe urmele lui Pintea…insa in loc de cai, am avut biciclete. Cum ni s-a condimentat tura? Incurcaturi, ”căldură mare, mon cher!”, caini si stane de oi, ape curate de munte, aproape toate tipurile posibile de traseu de ciclism, nervi si marcaje proaste.

Stiati ca Şatra Pintii are forma unei cetăţi care domină Depresiunea Lăpuşului, la 1040 m altitudine?
Stiati ca Şatra Pintii are forma unei cetăţi care domină Depresiunea Lăpuşului, la 1040 m altitudine?

Trei biciclete in vestul salbatic (al Lapusului)

Dar sa incepem cu inceputul! Sambata dimineata, final de iunie…am incarcat bicicletele in masina si am pornit spre Targu Lapus. Inainte de a ajunge in centru, am virat stanga spre Stoiceni (satul renumitului Grigore Lese). Apoi, din nou, inainte de centru (si inainte de drumul marcat spre manastirea Satra) am virat stanga, pe un drum de piatra. Ei bine, de aici incepe traseul albastru – denumit dupa marcajul de culoarea cerului senin. Asadar, pe cai! Dupa cateva minute se deschide o frumoasa priveliste spre Targu Lapus in stanga, Muntii Tibles in spate, muntele Satra in dreapta. Iar dupa aceea, cand ajungi in dreapta unei paduri de fag si mergi asa, molcom, tot pe drept, nu se mai deschide niciun peisaj – se inchide. Pentru ca te inconjoara sase cai ciobanesti, sanatosi, de stana. Hraniti cu cel mai bun zer (sau zăr) si cea mai buna carne, fara indoiala. Ciobanul, bine mersi, la umbra, incearca el sa fluiere ceva, dar slab. In fine, data viitoare venim mai echipati pentru a ne proteja (totusi, avem si o doamna cu noi!)

Spre muntele Satra, lasand in urma Lacul Dobricel
Spre muntele Satra, lasand in urma Lacul Dobricel

Traseul atractiv cu cheltuiala se tine

Apoi incepe greul! Dupa cateva coborari – urmeaza urcusul – prin padure prin si namol gros. Urme de TAF. Cararile se impart, dar marcajele de nicaieri. Rascruci fara nici cel mai mic indiciu. Prost gandit, prost marcat. A trebuit ca unul din nou sa mearga (mai mereu) inainte cu cativa metri (zeci) ca sa vada pe unde e marcajul. Totusi, acolo unde era o singura carare si o singura optiune, gaseai o gramada de marcaje. Mnoh…logic. Iar cand ieseai in poieni sau intersectii de drumuri de tara sau carari… niciun albastru (niciun marcaj, ma refer). Ca cer albastru era indeajuns, doar e final de iunie, ce mai! Si toropeala. La un moment dat ajungi pe drumul forestier (de care va ziceam) ce duce spre manastire – practicabil cu orice masina. Grija mare! Nu gasiti niciun izvor/sursa de apa. Pana la manastire. Cel putin asta speram noi, dezhidratati si obositi dupa atata urcare – din care mare parte e push bike – csf n-ai csf.

Pauza intr-o padure de fag, in drum spre manastire
Pauza intr-o padure de fag, in drum spre manastire

Cea mai catranita maicuta din munti

Vedem manastirea lucioasa! Strigam Evrika! Suntem undeva la 1000 de metri inaltime si ne bucuram ca am scapat de urcare.  Vrem, bineinteles, sa cerem un pahar de apa, ca doar sigur o fi o fantana pe acolo (ori izvor) si crestinii astia de-s imbracati in negru ne-or da si noua, de-om cere. Poarta, incuiata. Gardul, inalt. Si strigam si zicem Ziua buna, Ziua buna. O lele (sau maicuta, dupa port), afurisita rau, striga sa plecam, ca de ce am venit iar!? Incercam sa o dam pe pace, sa ii zicem ca e prima data cand urcam atata taman de drum, pe asa o toropeala (deja se facuse ora 14, si dublu de grade). Si normal, sa cerem politicos cate un pahar de apa, avem si sticle (goale), tot ce trebuie. Da ai cu cine? Ati ghicit: nu ai!

Mai insistam, dar dansa, de la umbra peretilor cu cuviosii ucenici si martiri, ne zice sa plecam ca iaca mai incolo, la o cabanuta ca din poveste ar fi un izvor cu apa rece si buna de iti limpezeste mintea si iti ‘stampara setea. Si ca i-om multumi apoi si ca acolo om si manca poate, ca gazdele is tare primitoare in Maramures (ok, ok, asta nu a mai zis-o). Bine, aici ar putea zice unii ca ospitalitatea asta e mai ieftina aici in Lapus, dar e the real thing, peste deal, in Maramuresul istoric, cum se zice. Asa o fi, ce sa zic…n-am ce sa zic.

Priveliste de pe Muntele Satra (spre muntii Lapusului si Tibles)
Priveliste de pe Muntele Satra (spre muntii Lapusului si Tibles)

La izvorul dulce din padure/Uiti de greu si de durere

Frate, ce sa faci? Ai cu cine? Ati ghicit: nu ai cu cine! Am lasat-o in plata Domnului (ca numai El e bine sa le tina toate minte) si ne-am pornit la drum. Si tot mergand asa, dupa vreun ceas, nu dam de nicio cabana, dar dam de un indicator cum ca Izvor. Cam secat, dar merge! Ne-am potolit setea, ne-am sters transpiratiile si am pornit… dar nu pe drumul bun. Chiar daca aveam harta, si Sports Tracker pornit (aplicatia noastra preferata de inregistrat trasee si de tinut cont de traseu/harta), marcajele parca s-au evaporat. Am trecut prin doua intersectii majore, asa… cu vreo patru directii de mers. Si tot analizand harta, am luat-o spre nord-est (nord mai tare) in loc nord-est (est mai tare). Si iaca, dupa inca o intalnire cu obisnuitii caini prietenosi de stana (not), am dat de un drum, de-un rau… de-o casa, civilizatie, izvoare… si hai acasa. Bineinteles, am ajuns in alta parte, nu pe traseul Albastru. Dar legat de asta, ciocoflonderilor, pe alta data!

hai-pa

P.S. Ii multumim lui Andrei Bucişan ca ne-a suportat comentariile si vaicarelile de-a lungul intregului traseu  Aaa! Si pentru poze, desigur!

 

Mai multe detalii SERIOASE despre traseu puteti gasi la http://goo.gl/z6qw9m. Totusi, a se administra cu precautie si fara entuziasm, ca altfel, patiti ca noi 🙂 Adica, faceti loc de peripetii acolo unde nu era nici loc, nici vorba si nici plan de asa ceva! 🙂

Pe urmele lui Pintea Haiducul sau …pe biciclete in Tara Lapusului

2 thoughts on “Pe urmele lui Pintea Haiducul sau …pe biciclete in Tara Lapusului

  • November 24, 2016 at 15:04
    Permalink

    . Nu comentez nimic despre abilitatile voastre in ale orientarii! Traseul este bine marcat si intretinut. Numai ‘legat ‘ la ochi te poti pierde …
    Poveste cu maicuta este adevarata!

    Reply
    • December 5, 2016 at 18:33
      Permalink

      Se pare ca avem standarde diferite in ce priveste un traseu bine intretinut/marcat. Incercam sa nu promovam cititorilor locuri si situatii care sunt in nivelul “lasa, ca e bine si asa, mai rau sa nu fie”. Avem o obligatie in a spune cand ceva e prost facut. Iar traseul asta e prost marcat si prost intretinut. Nu o luati personal! Daca gresim, dovediti-ne contrariul 🙂 Suntem deschisi la corectie! 🙂

      Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *